Ultima actualizare: 08/10/2025
I. CINE SUNTEM NOI?
Educația Vederii (“noi”, “Educația Vederii”) este un grup format din:
- Asistentul Vederii SRL o companie înregistrată în România, Cod Unic de Înregistrare 41017913, Nr. Înmatriculare J12/1752/2019, cu sediul în Gilău, Str. Morii 1074 E, jud. Cluj, reprezentată de dl. Flavius Țurcanu, ca administrator.
- Asociația Educația Vederii, având CIF 45355658, o asociație cu scopul de a promova o vedere sănătoasă.
- Magic Marketing SRL, o companie cu sediul în Cluj-Napoca, str. Suceag Nr. 343 înregistrată la registrul comerţului din Cluj-Napoca., sub numărul J12/1355/2012, cod fiscal 30215206, reprezentată legal prin domnul Flavius Țurcanu ca administrator.
Acest document stabilește sfera de cuprindere și natura serviciilor prestate electronic de către administratorul site-ului web în cadrul platformei https://educatiavederii.ro, inclusiv pe paginile sale secundare și a subpaginilor sale, regulile de furnizare a acestor servicii, precum și procedura de reclamație si regulile de încheiere a contractelor de furnizare de conținut digital, în cadrul cărora se vor furniza date de plata și guvernează raporturile dintre Asistentul Vederii SRL și persoanele care utilizează („Utilizatorul”) pagina de internet educatiavederii.ro („Site-ul”) și/sau serviciile oferite de Societate prin intermediul Site-ului („Serviciile”).
Dacă nu sunteți de acord cu prevederile incluse în aceste Termene și Condiții, vă rugăm să nu utilizați, sau după caz, să încetați utilizarea Site-ului, sau a Serviciilor oferite de noi, după caz.
DISCLAIMER: EDUCATIA VEDERII OFERĂ SFATURI ȘI INFORMAȚII CARE POT SĂ ÎMBUNĂTĂȚEASCĂ VEDEREA. TOT CONȚINUTUL SITE-ULUI CÂT ȘI PRODUSELE SAU SERVICIILE OFERITE NU TREBUIE SĂ FIE CONSIDERATE SFATURI PROFESIONALE SAU MEDICALE. ACESTE INFORMAȚII ȘI SFATURI VOR FI FOLOSITE PE RESPONSABILITATEA CELUI CARE LE ACCESEAZĂ. TOATE INFORMAȚIILE PREZENTATE PE SITE PREZINTĂ MODUL CUM AUTORUL A REUȘIT SĂ ÎȘI ÎMBUNĂTĂȚEASCĂ VEDEREA ȘI SĂ RENUNȚE LA OCHELARI ȘI NU REPREZINTĂ UN SFAT MEDICAL.
II. DEFINIȚII
Aplicația Software – Aplicația Software Asistentul Vederii
Conținut digital – date produse și livrate în forma digitală
Educația Vederii/noi – Denumirea comercială a Asistentul Vederii SRL,
Servicii – conținutul pus la dispoziție pe site-ul Educația Vederii, conținutul gratuit sau plătit la care Utilizatorul va avea acces, activitățile întreprinse de Educația Vederii prin intermediul acestui Site, webinare, evenimente, ședințe de coaching, planuri alimentare, aplicația software etc.
Site: pagina educatiavederii.ro
Termenele și Condițiile – prezentul document care reprezintă suma normelor si procedurilor care reglementează Site-ul și contractul care guvernează relația dintre Utilizator și noi; denumit și Acord.
Utilizator – orice persoana fizică care are varsta peste 18 ani sau persoană juridică, care utilizează Site-ul și Serviciile oferite de către Educația Vederii.
Webinar – instruire online organizată de proprietarul Site-ului
III. DISPOZIȚII GENERALE
Vă rugăm să citiți aceste document cu atenție pentru folosirea în cele mai bune condiții a Serviciului. Utilizarea acestui Serviciu implică acceptarea tacită a termenelor și a condițiilor de utilizare prezentate mai jos, care reprezintă înțelegerea (contractul) dintre părți.
În calitate de proprietar al Site-ului, Asistentul Vederii își rezervă dreptul de a schimba și actualiza în orice moment conținutul acestuia, precum și Politica de Prelucrare a Datelor cu Caracter Personal și Politica privind Cookies fără o notificare prealabilă. Astfel, vă rugăm să vizitați periodic această secțiune pentru a verifica termenele și condițiile actualizate.
Navigarea Site-ului, achiziționarea oricăror produse sau folosirea Serviciului, echivalează cu citirea, înțelegerea și acceptarea expresă de către orice Utilizator a Termenelor și Condițiilor prezente.
IV. INFORMAȚII DESPRE SERVICIILE OFERITE
Site-ul constituie o prezentare generală a activităților și serviciilor oferite de către Educația Vederii.
În cadrul acestui context, prin intermediul Site-ului nostru, punem la dispoziția Utilizatorilor o platformă de educație a vederii, promovând îngrijirea sănătății oculare.
Acest demers presupune furnizarea de conținut informativ și educațional gratuit, oferirea de produse precum ghiduri și materiale scrise disponibile pentru achiziționare, precum și comercializarea aplicației Asistentul Vederii. De asemenea, organizăm sesiuni de coaching, webinare educaționale sau diverse evenimente, cum ar fi tabere.
A. Plata și livrarea
- Preț și modalități de plată
Prețul, modalitatea și termenul de plată sunt specificate pentru fiecare comandă în parte, înainte de finalizarea acesteia.
Plata se poate face în lei (RON), prin una dintre următoarele metode:
- Plată online cu cardul, prin intermediul procesatorului de plăți Stripe;
- Plată prin transfer bancar, în baza instrucțiunilor comunicate pe e-mail după finalizarea comenzii.
Dacă optați pentru plata online, aceasta se va realiza prin intermediul procesatorului de plăți Stripe. Educația Vederii nu va cere sau stoca detalii despre cardul d-voastră de credit. Mai multe despre politica Stripe puteți să citiți aici: https://stripe.com/en-ro/legal/consumer.
- Facturare
În funcție de metoda de plată aleasă, factura se poate emite automat sau manual:
- În cazul plății online cu cardul, factura se transmite de regulă automat pe e-mailul utilizatorului, după confirmarea plății.
- În cazul plății prin transfer bancar, factura se poate emite la cererea clientului, după confirmarea plății în contul nostru.
Utilizatorul are obligația de a furniza toate informațiile corecte și complete necesare emiterii facturii, conform legislației în vigoare.
Dacă doriți factura pe firmă, aveți opțiunea de a completa datele companiei în pagina de finalizare a înscrierii sau printr-un e-mail transmis anterior.
3. Plata pentru tabără
Pentru înscrierea la tabăra Educația Vederii, se aplică plata unui avans, al cărui cuantum este specificat pe pagina dedicată https://educatiavederii.ro/tabara/ sau comunicat prin alte canale oficiale ale organizatorului. Restul sumei trebuie achitat integral cu cel puțin 14 zile înainte de începerea taberei.
Se aplică regulile și condițiile specifice menționate pe pagina dedicată taberei. În unele cazuri, plata unui avans determinat asigură un preț preferențial; acest avans nu este rambursabil, fiind destinat exclusiv rezervării locului și garantării tarifului aplicat.
În anumite condiții prevăzute anterior, legate de ofertele noastre speciale, achitarea unei sume determinate ca avans garantează blocarea unui preț preferențial pentru tabără. Acest avans, destinat exclusiv fixării prețului final, nu este rambursabil. În cazul în care se decide abandonarea achitării sumei totale, clientul nu are dreptul la recuperarea avansului și, de asemenea, pierde oportunitatea de a beneficia de prețul promoțional în viitor.
4. Livrare și termene
Prețurile afișate pe site nu includ taxe de livrare. Costul livrării este indicat clar în timpul procesului de finalizare a comenzii.
Taxa standard de livrare este de 21 lei, dar aceasta poate varia în funcție de locație.
Educația Vederii depune toate eforturile pentru a expedia comenzile în cel mai scurt timp posibil, de regulă în termen de 4–6 zile lucrătoare de la data confirmării comenzii.
În situații independente de voința noastră (de exemplu, întârzieri ale curierului sau condiții speciale de transport), termenul de livrare poate fi prelungit, dar nu va depăși 30 de zile calendaristice de la data confirmării comenzii.
Dacă termenul de livrare depășește 30 de zile, clientul are dreptul de a anula comanda și de a solicita rambursarea sumelor achitate.
B. Politica de retur și rambursare
Fiecare cumpărător beneficiază de dreptul legal de retragere din contract, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate la distanță.
Consumatorul are, de regulă, dreptul de a se retrage din contract, fără a invoca un motiv și fără penalități, într-un termen de 14 zile calendaristice de la data livrării produselor sau, în cazul serviciilor, de la data încheierii contractului.
Pentru exercitarea acestui drept, clientul trebuie să trimită o solicitare scrisă de retragere la adresa [email protected]. Numai cererile scrise transmise în termenul legal vor fi luate în considerare.
Excepții de la dreptul de retragere
Conform dispozițiilor legale (art. 16 din OUG 34/2014), anumite produse și servicii nu pot fi returnate după achiziție, cum ar fi:
- produse digitale furnizate sub formă de conținut online (ex: cursuri video, webinarii înregistrate, materiale digitale descărcabile);
- servicii care au fost deja executate integral sau au început să fie prestate, cu acordul expres al consumatorului înainte de expirarea termenului de 14 zile;
- înscrieri la evenimente cu locuri limitate (ex: tabere, workshopuri, cursuri live), pentru care clientul a fost informat că își pierde dreptul de retragere în momentul confirmării participării.
Prin finalizarea comenzii și plata produsului sau serviciului digital, clientul declară că a fost informat și este de acord cu faptul că executarea contractului poate începe imediat, caz în care își pierde dreptul legal de retragere.
Mai jos sunt expuse condițiile de returnare pentru fiecare dintre produse:
a. Webinare și alte produse digitale
Conținutul digital, inclusiv materialele video (webinarii, seminarii, module de curs, informații practice), este furnizat sub formă electronică și nu implică suport fizic. Plata efectuată pentru aceste resurse prin intermediul platformei educatiavederii.ro nu este eligibilă pentru rambursare, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței nr. 130/2000 cu modificările ulterioare și a OUG 34/2014, art. 16, lit. m. Prin acceptarea termenelor și condițiilor prezentate în momentul achiziționării directe a produselor de pe Website, fie prin plată cu cardul sau prin transfer bancar, clientul confirmă în mod expres că dorește începerea imediată a furnizării conținutului digital și că a fost informat, anterior achiziției, că își va pierde dreptul legal de retragere din momentul în care are acces la materialele digitale.
b. Cursuri, workshopuri și evenimente cu prezență fizică sau live
Cursurile, atelierele, taberele și alte evenimente desfășurate cu prezență fizică sau participare live online, la o dată fixă sunt încadrate în categoria serviciilor privind activități de agrement, conform art. 16 lit. l) din OUG nr. 34/2014.
Aceste servicii implică rezervarea locurilor, contractarea prealabilă a spațiilor, alocarea resurselor umane și organizarea logistică specifică. Din acest motiv, dreptul legal de retragere de 14 zile nu se aplică acestor tipuri de servicii.
Prin urmare, sumele achitate nu sunt rambursabile, indiferent de momentul retragerii.
Atenție: Prin finalizarea înscrierii și efectuarea plății, confirmați că ați luat la cunoștință aceste condiții și vă exprimați acordul expres pentru începerea prestării serviciului, înțelegând că acest lucru determină pierderea dreptului de retragere conform legislației aplicabile.
Indiferent de situație, clientul are opțiunea, dacă acest lucru este posibil din punct de vedere organizatoric, de a solicita creditarea sumelor plătite pentru participarea la o ediție viitoare a cursului sau de a transfera fondurile pentru participarea unui alt cursant eligibil.
Transferul taxei de participare de la o persoană la alta este permis numai cu acordul prealabil și scris al organizatorului.
c. Materiale fizice
Produsele trebuie returnate în aceleași condiții în care au fost primite, adică în ambalajul original și nedeteriorate, într-un interval de 14 zile de la data plasării comenzii. În acest interval, puteți returna produsele fără a fi necesar să motivați decizia, însă veți suporta costurile asociate transportului.
Contravaloarea produselor comandate se va returna în maxim 30 zile calendaristice de la data denunțării în scris a contractului de către Utilizator.
După perioada de 14 zile calendaristice de la achiziționare, produsele nu mai pot fi returnate.
Ne rezervăm dreptul de a refuza returnarea produselor în cazul în care:
- Produsul returnat nu are toate accesoriile primite în pachet
- Produsul nu este în aceeași stare în care a fost trimis clientului
- Produsul nu se returnează împreună cu documentele care l-au însoțit (factura, bon fiscal)
- Produsul este deteriorat
După validarea returului, clientul poate opta pentru a primi în schimbul produselor returnate, alte produse sau Servicii.
d. Tabăra/Evenimente
Taxa de participare este detaliată în descrierea fiecărui eveniment sau comunicată telefonic și va fi achitată prin transfer bancar în contul indicat, după cum urmează:
- Un avans va fi achitat în cel mult cinci zile lucrătoare de la confirmarea plății. Locul va fi rezervat numai după confirmarea plății.
- Diferența de plată trebuie achitată prin transfer bancar cu cel puțin 15 zile înainte de începerea taberei.
Taberele organizate de Educația Vederii sunt încadrate în categoria serviciilor privind activități de agrement, conform art. 16 lit. l) din OUG nr. 34/2014, având o dată fixă de începere și implicând rezervarea prealabilă a locurilor, spațiilor și resurselor logistice și umane.
Prin urmare, dreptul legal de retragere de 14 zile nu se aplică acestor tipuri de servicii.
Cu toate acestea, din dorința de a oferi flexibilitate participanților, se aplică următoarea politică de anulare și rambursare:
1. Avansul:
Avansul stabilit și achitat pentru confirmarea participării la tabără sau pentru blocarea unui preț preferențial nu este returnabil, întrucât reprezintă garanția rezervării locului și acoperă costurile administrative inițiale.
Avansul minim este de 1.000 lei. În cazul în care participantul a ales să achite un avans mai mare, suma achitată peste acest prag poate fi rambursată, cu reținerea sumei fixe de 1.000 lei cu titlu de avans nerambursabil.
2. Anularea cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea taberei
Dacă plata s-a efectuat integral sau parțial și anularea este notificată cu minimum 60 de zile înainte de începerea evenimentului, se va restitui 70% din suma achitată, cu reținerea avansului nerambursabil de 1.000 lei. La cererea participantului, avansul nerambursabil poate fi creditat pentru participarea la o tabără viitoare, în termen de un an de la data evenimentului anulat, în limita locurilor disponibile.
3. Anularea cu mai puțin de 30 de zile înainte de eveniment:
Pentru anulările efectuate cu mai puțin de 30 de zile înainte de începerea taberei, se va restitui 25% din suma totală achitată, cu reținerea avansului nerambursabil de 1.000 lei. Această regulă reflectă costurile deja angajate pentru organizarea taberei (spații, personal, materiale)..
5. După începerea taberei:
Odată ce tabăra a început, niciuna dintre sumele achitate nu mai poate fi rambursată, iar avansul nu mai poate fi utilizat pentru alte tabere viitoare. Serviciul este considerat prestat, conform dispozițiilor legale privind serviciile de agrement cu dată fixă.
Dacă participantul achită separat costurile de cazare sau alte servicii direct unității de cazare, rambursarea acestor sume nu intră în responsabilitatea Educația Vederii.
Eventualele solicitări de rambursare trebuie adresate direct unității de cazare, conform politicilor proprii ale acesteia.
Atenție! Prin efectuarea plății și confirmarea înscrierii, participantul declară că a luat la cunoștință condițiile de anulare și rambursare de mai sus și își exprimă acordul expres privind începerea prestării serviciilor la data stabilită, înțelegând că aceste servicii sunt exceptate de la dreptul legal de retragere, conform art. 16 lit. l) din OUG nr. 34/2014.
e. Grupul de practică
Grupul de practică presupune participarea la întâlniri online săptămânale de practică și acces la materiale video și resurse suplimentare dedicate participanților activi.
Participanții pot achita programul integral pentru 4 luni sau în tranșe lunare.
Accesul la sesiunile live și la materialele înregistrate este condiționat de plata efectuată – fie integral, fie pentru luna curentă.
În cazul plății integrale, participanții beneficiază de acces permanent la materialele înregistrate.
Dacă plata se efectuează lunar și participantul decide să se retragă sau nu mai achită pentru luna următoare, accesul la grup și la materialele aferente lunilor neachitate va fi suspendat.
Dreptul de retragere:
În conformitate cu OUG nr. 34/2014, participanții au dreptul de a se retrage din program în termen de 14 zile calendaristice de la data plății.
Dacă retragerea este solicitată după începerea programului, dar în interiorul termenului legal de 14 zile, se va rambursa suma proporțională pentru partea de program neconsumată, respectiv se va reține contravaloarea sesiunilor deja desfășurate și a materialelor accesate.
După expirarea termenului legal de 14 zile, sumele achitate devin nerambursabile, indiferent de motivul retragerii.
Prin efectuarea plății, participantul confirmă că dorește începerea imediată a prestării serviciilor și că înțelege faptul că, după accesarea materialelor sau participarea la sesiuni, își pierde dreptul de retragere pentru partea de program deja prestată.
În cazul în care programul este achitat parțial, accesul va fi retras complet dacă plata finală nu este efectuată în termen de 6 luni. În această situație, accesul la materiale și grup va fi anulat.
f. Cursurile cu durată prelungită
Cursurile online live organizate de Educația Vederii se desfășoară pe o perioadă determinată (de exemplu, 8 săptămâni), cu întâlniri online recurente și acces la materiale de sprijin puse la dispoziția participanților în format electronic. Aceste cursuri presupun planificarea prealabilă a sesiunilor, rezervarea locurilor și alocarea resurselor de instruire, fiind considerate servicii educaționale livrate progresiv.
În conformitate cu art. 9 și art. 14 alin. (5) din OUG nr. 34/2014, participanții au dreptul legal de a se retrage din contract în termen de 14 zile calendaristice de la data efectuării plății, fără a fi nevoiți să justifice decizia.
Dacă retragerea este solicitată în interiorul termenului de 14 zile, dar după începerea cursului, furnizorul are dreptul de a reține contravaloarea proporțională a sesiunilor deja desfășurate și a materialelor accesate până la acel moment.
Suma rămasă, corespunzătoare părții neexecutate, va fi rambursată în termen de cel mult 14 zile de la data notificării retragerii.
După expirarea termenului de 14 zile, dreptul de retragere nu mai poate fi exercitat, iar sumele achitate devin nerambursabile.
În cazul în care participantul solicită retragerea după cele 14 zile de la înscriere sau după finalizarea cursului, nu se va acorda nicio rambursare, deoarece serviciul a fost prestat parțial sau integral.
Prin înscrierea și achitarea taxei de participare, participantul confirmă că a fost informat cu privire la condițiile de retragere și rambursare aplicabile cursurilor live și își exprimă acordul expres pentru începerea prestării serviciului înainte de expirarea termenului legal de retragere.
Neparticipare și responsabilitate limitată
Nu se acceptă cereri de rambursare pentru neparticipare, lipsă de interes, schimbarea opiniei personale sau neconcordanță între așteptările cursantului și conținutul efectiv al materialelor prezentate.
Participarea la cursuri și evenimente presupune o decizie informată a clientului, care își asumă responsabilitatea pentru propria disponibilitate, implicare și interes față de tematica aleasă.
Prestatorul nu își asumă responsabilitatea pentru situațiile în care participantul nu poate accesa sau urmări corespunzător sesiunile din motive ce nu țin de organizator, cum ar fi:
- conexiune instabilă la internet,
- defectarea dispozitivului propriu (calculator, telefon etc.),
- condiții de mediu neadecvate (zgomot, întreruperi),
- neutilizarea corespunzătoare a platformei de conectare (Zoom, Google Meet etc.).
Cursurile și evenimentele online sunt considerate livrate din momentul în care accesul la linkul de conectare sau la materialele aferente a fost oferit participantului, indiferent dacă acesta a ales sau nu să participe efectiv.
Prestatorul își rezervă dreptul de a modifica programul, structura, ordinea sesiunilor, atunci când acest lucru este necesar din motive obiective (de exemplu: indisponibilitatea temporară, probleme tehnice generale sau situații de forță majoră). Aceste modificări nu constituie motiv de rambursare sau reziliere a contractului.
V. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Conform Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), a Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a acestui Regulament si ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, informațiile furnizate de dumneavoastră vor fi folosite de Educația Vederii exclusiv în scopul declarat în Politica de Prelucrare a Datelor cu Caracter Personal.
Nu sunteți obligat să furnizați datele Dvs. personale, însă refuzul face imposibilă utilizarea și livrarea anumitor Servicii.
Educația Vederii se obligă să nu facă publice sau să nu vândă bazele de date deținute conținând informații referitoare la datele personale ale clienților săi și a luat toate măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru a asigura siguranța datelor dumneavoastre cu caracter personal. În cazul în care se va pune problema utilizării datelor dumneavoastră în scopul realizării unor campanii, vi se va cere acordul explicit. Totuși, putem furniza datele dumneavoastră cu caracter personal altor companii cu care se află în relații contractuale, cum ar fi furnizori de marketing și alte servicii, asiguratori etc., dar numai în temeiul unui angajament de confidențialitate din partea acestora, prin care garantează că aceste date sunt păstrate în siguranță și că furnizarea acestor informații personale se face conform legislației în vigoare.
Acest Site utilizează tehnologii care permit colectarea anumitor informații cu caracter tehnic despre utilizator: adresa de internet, sistemul de operare folosit, tipul browser-ului, și informații despre traficul realizat pe site-ul nostru. Toate aceste informații colectate prin intermediul Site-ului au scopul de a ajuta la îmbunătățirea serviciilor sale. De asemenea, acest site folosește și cookies.
Pentru a vă exercita drepturile în baza legislației privind protecția datelor, precum și pentru mai multe detalii puteți găsi în Politica de Prelucrare a Datelor cu Caracter Personal și în Politica privind Cookies.
VI. ÎNREGISTRAREA SESIUNILOR
Anumite sesiuni live pot fi înregistrate în scopul exclusiv al derulării programului și al asigurării accesului participanților la materialele aferente. Înregistrările pot include imaginea, vocea și numele afișat al participanților care aleg să intervină audio-video. Acestea sunt prelucrate de Educația Vederii în temeiul executării contractului și al interesului legitim de a furniza conținut educațional complet și de calitate. Înregistrările nu vor fi utilizate în scopuri comerciale, publicitare sau de promovare fără consimțământul explicit al persoanei vizate. Accesul la înregistrări este limitat la participanții înscriși și la personalul autorizat al organizatorului, iar stocarea se realizează pe platforme securizate, pentru o perioadă determinată, conform Politicii de Confidențialitate. Participanții care nu doresc să apară în înregistrări pot dezactiva camera și microfonul sau pot utiliza un pseudonim. Drepturile privind accesul, opoziția, ștergerea sau restricționarea prelucrării pot fi exercitate printr-o cerere transmisă la adresa [email protected]
VII. PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Toate elementele prezente pe Site-ul nostru, inclusiv produsele, imaginile, textele, logo-urile și alte informații, denumite în mod colectiv “conținut”, reprezintă proprietatea Asistentul Vederii SRL și sunt protejate conform prevederilor Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la drepturile de autor și drepturile conexe.
Utilizatorii pot folosi conținutul Site-ului doar pentru uz personal și niciuna dintre acțiunile descrise mai jos nu sunt permise în lipsa obținerii acordului nostru prealabil scris:
- Îndepărtarea sau alterarea conținutului sau a însemnelor care identifică dreptul de autor al titularului asupra conținutului;
- Reproducerea sau stocarea conținutului, precum și trimiterea acestui conținut către orice alt website, server sau orice alt mijloc de stocare a informației, dacă scopul acestei activități este unul comercial.
- Orice acțiune sau încercare de natură să încalce prevederile de mai sus ne vor legitima să facem uz de dreptul de a ne adresa instanțelor de judecată legal competente pentru sancționarea unei asemenea fapte.
Toate informațiile, exercițiile, planurile personalizate sau ghidurile obținute prin serviciilor oferite de Educația Vederii (tabără, grup de practică, webinare, etc.) sunt destinate exclusiv utilizării personale și non-comerciale. Distribuirea sau comercializarea acestora fără permisiunea explicită a organizatorilor este interzisă.
În cazul în care identificați încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală pe Site-ul nostru, vă rugăm să ne informați la adresa [email protected].
Accesul la Site și la conținutul acestuia este permis numai în scop personal, non-comercial, fără a urmări direct sau indirect obținerea de beneficii comerciale.
Conținutul cursurilor nu poate fi folosit sau exploatat în scopuri private sau de afaceri, și nici reprodus în vreun fel.
Copierea, stocarea, modificarea parțială sau în întregime a Site-ului este strict interzisă și se pedepsește conform legilor în vigoare privind protecția drepturilor de autor. În calitate de Uilizator, dumneavoastră sunteți pe deplin acord cu cele mai sus menționate.
VIII. LIMITAREA RĂSPUNDERII
Educația Vederii depune toate eforturile pentru a asigura corectitudinea, actualitatea și relevanța informațiilor și materialelor furnizate prin intermediul site-ului, programelor, taberelor și activităților educaționale. Cu toate acestea, toate informațiile, exercițiile, recomandările și materialele puse la dispoziție au scop strict educativ și informativ și nu constituie sfaturi medicale, oftalmologice, terapeutice sau de diagnostic.
Participanții sunt pe deplin responsabili pentru modul în care aplică informațiile primite și pentru evaluarea propriei stări de sănătate înainte de a urma orice exercițiu sau recomandare. Se recomandă consultarea unui medic specialist înainte de aplicarea oricăror tehnici, exerciții sau schimbări în stilul de viață. Educația Vederii, colaboratorii sau instructorii săi nu pot fi ținuți răspunzători pentru vătămări, disconfort fizic, reacții sau efecte adverse apărute în urma utilizării informațiilor oferite.
Participanții la tabere, cursuri sau evenimente sunt obligați să respecte toate regulile interne de siguranță, ordine și conduită comunicate de organizatori. Nerespectarea acestora poate atrage restricționarea accesului la activități fără rambursarea taxei achitate. Organizatorul nu este responsabil pentru incidente, pierderi, prejudicii sau accidente rezultate din neglijența participanților sau nerespectarea instrucțiunilor comunicate.
Educația Vederii nu își asumă răspunderea pentru:
- utilizarea sau imposibilitatea utilizării informațiilor și materialelor puse la dispoziție;
- erori de interpretare, aplicare greșită sau rezultate diferite de cele așteptate;
- acces neautorizat la, pierderea sau alterarea datelor utilizatorilor;
- întreruperi temporare ale serviciilor online din motive tehnice, mentenanță sau cauze independente de controlul nostru;
- neparticiparea la sesiuni, lipsa de interes, probleme tehnice individuale (ex: conexiune slabă la internet, defecțiuni de dispozitiv) sau imposibilitatea de a accesa materialele înregistrate;
- declarații, acțiuni sau omisiuni ale unor terțe părți implicate în furnizarea serviciilor (ex: procesatori de plăți, platforme de comunicare, unități de cazare).
Materialele privind nutriția, alimentația sau stilul de viață sunt oferite doar în scop informativ și nu reprezintă prescripții nutriționale sau tratamente medicale. Responsabilitatea pentru aplicarea acestora revine exclusiv utilizatorului.
Prin utilizarea serviciilor sau participarea la activitățile Educația Vederii, fiecare participant declară că a înțeles și acceptă că își asumă întreaga responsabilitate pentru propria sănătate, siguranță și rezultate, exonerând organizatorii, partenerii și colaboratorii de orice răspundere civilă, medicală sau materială.
IX. RECLAMAȚII
Utilizatorii pot solicita oricând rezolvarea unor situații considerate de către aceștia drept abateri de la condițiile legale sau contractuale de furnizare a Serviciilor.
Vom dedica întreaga noastră atenție pentru a soluționa toate reclamațiile într-un interval rezonabil de timp. De aceea, vă rugăm, în cazul în care doriți să ne semnalați un aspect care nu corespunde așteptărilor dumneavoastră, să ne contactați prin email la adresa [email protected]. Vă rugăm să specificați în email subiectul reclamației și să furnizați detaliile relevante precum și informațiile de contact ale dumneavoastră.
Termenul de răspuns este de maximum 14 zile lucrătoare de la data recepționării reclamației.
***În cazul în care nu ești pe deplin mulțumit(a) de răspunsul nostru, te poți adresa Agenției Naționale pentru Protectia Consumatorului (A.N.P.C.), Bucureşti, Bd. Aviatorilor nr. 72, sector 1, cod postal 011865, Telefonul Consumatorului: 021-9551, e-mail: [email protected], www.anpc.gov.ro.
Dacă aveți o nemulțumire pe care nu o putem rezolva pe cale amiabilă, puteți apela la Soluționarea Alternativă a Litigiilor prin ANPC – SAL sau la platforma europeană ODR: ec.europa.eu/consumers/odr.
X. ÎNCETAREA ACORDULUI
Prezentul Acord este în vigoare până când încetează la solicitarea dvs. sau a societății. Puteți înceta prezentul acord în orice moment renunțând la utilizarea acestui site, cu condiția ca utilizarea anterioară să fi respectat condițiile prezentului acord.
Ne rezervăm dreptul de a înceta prezentul acord în orice moment, fără o notificare prealabilă, și în consecință să refuzăm accesul dvs. pe Site pentru orice motiv, inclusiv și fără a se limita la nerespectarea termenilor și condițiilor prezentului Acord.
XI. REGULAMENTUL PRIVIND SERVICIILE DIGITALE (Digital Services Act)
Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului, adoptat la 19 octombrie 2022, cunoscut sub numele de Regulamentul privind serviciile digitale (Digital Services Act – DSA), vizează crearea unui spațiu digital mai sigur și armonizat în Europa. Aplicabil din 25 august 2023 și obligatoriu în toate statele membre începând cu 17 februarie 2024, DSA impune reguli comune pentru furnizorii de servicii de intermediere, promovând un comportament responsabil pentru protejarea drepturilor fundamentale online, cum ar fi libertatea de exprimare și protecția consumatorilor.
La nivel național, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este coordonatorul serviciilor digitale, instituția fiind astfel responsabilă de toate aspectele legate de supravegherea și de asigurarea respectării Regulamentului de către furnizorii de servicii intermediare.
Pentru a raporta conținut ilegal, vă rugăm să ne transmiteți un e-mail la adresa [email protected]. Dacă observați orice conținut ilegal publicat de către utilizatori pe acest site sau pe oricare dintre grupurile de Facebook sau Whatsapp administrate de noi, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]
Pentru a putea fi analizată, sesizarea este necesar să includă următoarele elemente:
(a) o explicație suficient de justificată a motivelor pentru care se susține că informațiile în cauză constituie conținut ilegal;
(b) o indicație clară a localizării conținutului ilegal, de exemplu URL-ul sau URL-urile exacte sau, dacă este necesar, informații suplimentare care să permită identificarea conținutului illegal;
(c) numele și adresa de e-mail ale persoanei fizice sau ale entității care transmite notificarea;
Orice plângere va fi examinată iar dacă vom lua anumite măsuri legate de conținut, vom anunța motivele din spatele deciziei. Persoana în cauză are dreptul să conteste decizie, tot la adresa [email protected].
Conținutul de pe acest site și de pe grupurile administrate de Asistentul Vederii SRL este moderat manual.
XII. DISPOZIȚII FINALE
Prezentele Termene și condiții, Serviciile, Site-ul, relațiile contractuale, sunt guvernate în întregime de legea din România.
Ne rezervăm dreptul ca, periodic, cu sau fără notificare, să modificăm aceste Termene și Condiții la discreția noastră. Termenele și Condițiile aplicabile Serviciilor furnizate vor fi versiunea actuală și afișată pe acest Site. Utilizarea serviciilor după efectuarea modificărilor reprezintă acordul Utilizatorului cu privire la modificările survenite. Se recomandă insistent să verificați frecvent această pagină, referindu-vă la data ultimei modificări listate sub titlu.
Prin utilizarea Site-ului și a produselor și serviciilor disponibile prin intermediul Website-ului și prin participarea la evenimente, Utilizatorii confirmă că au citit și acceptă Termenele și Condițiile de mai sus.
Aceste Termene și Condiții se completează, acolo unde este cazul, cu reguli specifice (spre exemplu, în cazul condițiilor aferente evenimentelor).
XIII. CONTACT
Orice Utilizator poate transmite o sugestie, o plângere și/sau o sesizare care privește sau are legătură cu Website-ul, Evenimentele sau orice alte produse/servicii puse la dispoziție, folosind următoarele date de contact: [email protected].
Dacă aveți întrebări privind conținutul acestui document, nu ezitați să ne contactați pe email, la adresa [email protected].